Anunț

Avem un mic anunț de făcut. Sara și Maya vor lua o pauză… Căutăm să facem transferul pe noul blog cât mai plăcut. Vă vom ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă.

 

 

 

Nu am murit. Suntem vii. Ne ia mult să ne mutăm. Revenim imediat cu noi surprize.

XI

by Maya

 

 
-Încerc să aflu ce te face să funcţionezi! îmi spuse simplu,fără vreun ton anume.
L-am privit şi m-am simţit mică.Omul din faţa mea îmi spune ceva atât de…important şi o face atât de simplu.Mă aşteptam la ceva mai dramatic,mai sentimental,mai..Nu ştiu.La ceva altfel,mainstream..
-Cât de serios vorbeşti?l-am întrebat rece.
-Serios.Cât se poate de serios.Ştiu că ţi-e greu să mă crezi şi mă cunoşti de…o lună?!Dar eşti diferită.Am impresia că mă înţelegi,că suntem la acelaşi nivel,pe aceeaşi undă.
-Şi eu.
Tonul lui a fost atât de normal,ca şi cum am fi vorbit despre vreme.
-Şi îmi dai impresia că eşti a mea,numai a mea,a continuat.Vei spune că sunt vreun stalker.
-Nu eşti,am răspuns oftând.Eşti cel mai normal lucru din viaţa mea,in acest moment,crede-mă.Mai normal de atât nu poţi fi.
-Sigur?
S-a uitat în ochii mei şi m-am pierdut.L-am luat de mână şi am stins lumina.Afară,luna plină strălucea şi crea umbre în cameră.
-De ce faci asta?m-a întrebat.
-Nu ştiu.Pentru că pot.Şi nu e nimeni acasă.Până săptămâna viitoare.Eşti al meu.
….what part of forever don’t you understand?…
…i-am simţit respiraţia caldă pe gât,apoi a coborât încet pe sâni…
…If I had a heart heart heart…and we could go go go….
…l-am sărutat iar şi iar…..
…Imagine eternity doesn’t seem that hard…they say nothing lasts forever…
…mâinile noastre s-au împreunat şi l-am strâns…
…And we could go go go…and never look back on now…I’d give it to you you you…if I had a heart heart heart…
S-a oprit şi m-a privit…Respira încet…S-a uitat la mine şi şi-a apropiat faţa de a mea,suficient cât părul său să-mi mângâie obrajii…S-a uitat adânc în ochii mei…
-Nu pot să fac asta,Maya.
Nu ştiam ce să spun.M-a luat în braţe şi şi-a pus capul pe pieptul meu.M-am jucat în părul lui,învârtind şuviţele pe degete,încercând să ghicesc ce gândeşte.Am stat o vreme în linişte,cu lumina lumii căzând drept pe noi.
-Îmi place melodia,a spus într-un final.Ce parte din totdeauna nu înţelegi,Maya?
-Înţeleg tot.
A tăcut.E un copil.Da,un copil.
-Maya,cred că sunt un clişeu.
-Separat,suntem clişee.
-Şi ce vom face?m-a întrebat încet.
-Vom…Vom face ceva original.Împreună,nu suntem banali.
L-am sărutat pe frunte.
-Crezi că sunt un copil.
Nu am răspuns şi nu a mai spus nimic.A adormit şi l-am privit în continuare.Ce se întâmplă cu mine?Mă face să-mi pierd controlul.Aşa cum făcea Sara.
Dimineaţă,m-am trezit şi era în continuare lângă mine.Dormea şi lumina cădea uşor pe spatele perfect şi alb.Părul lui blond părea că emană lumină.M-am apropiat de el şi mi-am lipit spatele de al lui.
-Credeam că dormi şi nu am vrut să te trezesc.
-Şi eu credeam că dormi,am răspuns surprinsă.
-Aseară a fost…ciudat,nu crezi?
-Da,a fost ciudat.
-Un clişeu,Maya?
-Nu pot să-mi dau seama.Ai fost cam sentimental.
-Da.Am fost.Am băut câte ceva…Vechea vorbă,”să-mi fac curaj”…Cred că mi-am făcut puţin prea mult…
-Nu cred,a fost suficient.Şi….ce vrei la micul dejun,David?
-Ouă prăjite,ceai şi roşii.
-Ceai de mentă?
-Da.
-Bun.
-Maya,vrei să mergi cu mine azi?
-Unde?
-La un concert…Cântăm la Red Forest.
-Îmi aduc şi camera.
-Să nu uiţi,scumpo.
-Pe cine faci tu “scumpo”?
-Scuze,a început,râzând în hohote,dar toată conversaţie asta a avut ceva din cea dintre soţ şi so…Au!Nu trebuia să arunci cu telefonul în mine!
-Ba da.Hai,du-te şi fă un duş…te-aştept în bucătărie…Scumpule!
A început să râdă iar.Mă simt bine cu el.Simt că mă vindec uşor uşor,de Sara.

X

by Maya

 

 

25 Mai 2008

Au trecut două luni de la despărţirea de Sara. Îmi amintesc şi acum sărutările ei şi… Nu are rost. Merg mai departe, deşi ea a fost un capitol foarte frumos în viaţa mea. Trebuie să fiu optimistă. Ştiu exact ce voi face. Trebuie să-i mulţumesc, m-a maturizat. Ea. Ea a fost singura care a reuşit. Nu mă gândesc la idei de genul ‘lumea e rea, toţi vor ceva de la tine”, ci la o maturizare lăuntrică. Nu mai sunt o fetiţă.
…

23 Iulie 2008
Sunt… uimită. Nu am mai simţit asta de mult timp, poate niciodată în aşa mod şi atât de intens… Sunt… îndrăgostită?!… Mi-e greu să spun exact… Nu ştiu… Dar sunt sigură că e bine… e perfect!

24 Iulie 2008
M-am gândit… Nu a dispărut senzaţia de fericire de ieri, dar… Mă nelinişteşte, totuşi, situaţia mea şi a Sarei. Ea ce face acum? E fericită fără mine?
…

Am rămas la bunica în vacanţa de vară şi m-am bucurat de soare. Am ieşit în faţa grădinii din afară gardului şi m-am aşezat între flori. Eram învăluită de mirosul de crini şi de zumzăit de albine… Mă simt bine…

IX

by Sara

 
Și așa deodată am încetat s-o mai văd pe Maya. I-am cerut să terminăm totul. Nimic nu mai avea rost. Parcă nu mai era la fel de când l-am cunoscut pe el… Dar cum să dau de el? Simt că dorul îmi frânge inima… Tot ce vreau este să-l văd și să îi explic totul, de ce am făcut asta și cum. Aș vrea iar să fiu doar cu el. După ce i-am să o lăsăm baltă zis Mayei parcă viața devenise mai bună, nu mai trebuia să mint pe nimeni și nici să nu îi explic nimănui.

Oare aș putea aduce totul la normal, să fiu iar cu el și să fac ca prietenia mea cu Maya să fie una normală? Vreau să îi simt iar buzele, pielea fină, să simt iar că suntem doar un trup, să ne cotropim materia fizică astfel încât să facă un singur trup, un singur suflet.

Cu Maya nu mai este la fel. Atracția aia nebunească s-a dus, sau cel puțin așa simt eu. Nu mai e acelaşi tremur al trupului meu când mă alătur de al ei, nu mai e sărutul ăla pasional ce obișnuia să fie și nu mai simt că explodez atunci când buzele ei îmi ating sânii.

Înainte de marea „despărțire” am fost la ea acasă. Era singură și amândouă știam asta, așa că am început să ne să ne sărutăm de dinainte să intrăm în casă, pe veranda din spatele ușii ei. Am împins-o cu toată puterea pe ușă sărutând-o fără răsuflare, în timp ce trăgeam de bluza ei albă, frumos croită. Se uita plină de dorință. Aceasta era prima noastră partidă de sex de când nu ne mai văzuserăm. Ea nici măcar nu avea habar că urma să fie și ultima.

Am început să îi sărut tot corpul în timp ce ea gemea de plăcere, trăgându-mă de păr și încercând să desfacă fermoarul rochiei mele. I-am ridicat fusta dându-i dresurile de plasă jos, aproape rupându-le. În timp ce ea încerca să deschidă ușa, mâna mea îi excita cel mai intim loc.

Într-un final ușa se deschise. Am trântit-o pe primul perete pe care l-am văzut băgându-mi degetul adânc. În acel moment geamătul ei m-a făcut să o trântesc pe canapea și să fac ce obișnuiam să fac înainte. Nu pot să zic că nu mai atrage, dar nu mai e la fel ca la început… Cu toate că am făcut asta, sincer regret. Și ăsta a fost și motivul pentru care am pus capăt la tot.

VIII

by Maya

 

Nu am mai vorbit cu Sara de o lună.N-am mai văzut-o,nu a mai dat nici un semn de viaţă.Ultima dată când mi-a vorbit a fost la două zile după ceartă din camera mea.Eram în parc şi ne-am întâlnit doar pentru că am sunat-o.A venit încet,ca şi cum vroia să amâne totul.Nu m-a salutat,doar s-a uitat la mine cu ochii ei mari şi albaştri.

-Sara,vreau să…
-Opreşte-te!
-Dar…am încercat să spun.
-Maya,o să te doară,ştiu,însă nu putem face altceva…Ce avem noi…povestea asta frumoasă…e doar o poveste…Nimic altceva…Nu vreau să te mai văd.
Atât a zis,s-a ridicat şi a plecat.Mai târziu mi-am amintit un detaliu ciudat.Purta o rochiţa de vară,albă cu trandafiri mici şi roşii….Sara urăşte rochiiile.
Nu am putut face nimic.A fost decizia ei şi ştiu că a vorbit cât se poate de serios.Aşa că am hotărât să fiu la fel de serioasă.Aş fi vrut să plâng,dar ştiu că nu m-ar fi ajutat cu nimic.
Primul lucru de care am simţit că am nevoie a fost o schimbare de look.Mi se părea că arăt că o fetiţă plăpândă şi bolnăvicioasă.Mi-am vopsit părul.Mi se pare că roşcatul mi se potriveşte.Mi-am schimbat şi hainele.
Apoi,m-am gândit la un hobby care ar fi potrivit pentru mine.Deci,mi-am cumpărat un aparat foto.Şi o pânză şi vopsea şi ulei…Şi am început “să creez”.
E uimitoare schimbarea prin care am trecut sau încă mai trec.

VII

by Sara

 

Priveam în gol și mă gândeam la mine, la noi, la tot ce a fost. Nu știam ce aș putea face ca să schimb ce am făcut, să fiu ar lângă el. Banalitatea numelui lui era în opoziție cu felul în care gândeam, vorbea, iubea.

Era o personalitate complexă, fără prea multe dogme, un spirit liber și neînțeles de ce din jurul lui. Vedea lumea într-un mod unic și puține dintre părerile lui erau împărtășite de cei pe care îi cunoștea. Părea un ciudat în ochii altora, dar nu și în ai mei. Poate asta m-a atras la el în primă instanță, aura lui.

Trupul lui atletic, foarte suplu și zvelt îi dădea un aer de sensibilitate și copilărie. Hainele le purta într-o manieră neobișnuită, lucru care scotea în evidență legăturile lui inexistente cu lumea modei. Părul și-l purta nearanjat, ca și cum el însuși avea o personalitate proprie și un comportament imposibil de ținut sub control.

Dar, ceea te făcea să te îndrăgosteşti de el erau ochii și zâmbetul lui. Ochii îi străluceau continuu, având o culoarea clară și caldă. Privea lumea prin ochii lui albaștrii cum nimeni nu o făcea. Zâmbetul îi completa fața albă, iar buzele, o Doamne ce buze avea! Cărnoase și dulci, calde și suculente, era o plăcere să le atingi, să le simți.

Stătea pe bancă și filozofa despre nu știu ce chestii legate de calculatoare și alte gadget-uri. Săracul tip de lângă el nu știa în ce se bagă atunci când cere mai multe informații. A urmat după nejudecata cererea a amicului lui un vad de detalii legate de tehnologia de ultimă generație pe care nimeni nu le-ar fi putut opri. Valul era atât de puternic încânt nu aveai șansă de scăpare, trebuia să te lași absorbit de el și să rămâi acolo, sperând că odată ce se va termina furtuna, vei fi încă întreg.

Mă uitam la el cum explica, gesticulând foarte intens. Eram și eu acaparată de modul în care își mișca buzele și mâinile. Mă hipnotizase. Nemaiputând rezista, m-am dus și i-am salutat. În ochii amicului lui puteam citit mulțumiri.

– Salut băieți, ce faceți? am zis eu cu privirea îndreptată înspre el.

– Hei, salutare! Tu ești tipa cea noua de la noi din grupă, right? a răspuns băiatul ce îl acompania.

– Da, eu sunt. Mă numesc Sara.

– Încântat! mi-a răspuns băiatul care nu știa cum să lungească discuția pentru ca detaliile tehnice să nu revină. Eu sunt Simon, iar tipul de lângă mine este…

Gândurile mele au dispărut atunci când telefonul a început să sune… Sunetul devenea din ce în ce mai enervat. Mă ridic să văd cine e.

– Bună Maya…

VI

by Maya

 

-La ce? am întrebat-o, simţind că nu mai e atentă. La ce te gândeşti, Sara?

-Îmi place camera ta. E frumos aici… Întotdeauna mi-a plăcut verdele… Şi copacii pictaţi, care continuă pe tavan… Cred că m-am pierdut pentru o vreme…

-Şi mie mi se întâmplă… am zis şi m-am pierdut şi eu în ochii ei.

M-am întors cu spatele la ea şi am căutat pachetul de ţigări… Căzuse în timp ce ne băteam cu perne. Ştiu că e ceva pueril, dar obişnuiam să facem asta destul de des. Apoi,ne sărutam, obosite şi transpirate…

-Îmi amintesc … când ne-a prins mama!

-Maya, ştii că am scăpat… Şi nu a zis nimic. Şi de ce ar fi spus?

-Se uita ciudat. Mi-era frică… am zis, schiţând un zâmbet inocent.

-I-am spus:  “doamnă, încerca să-mi prindă lănţişorul şi era prea obosită ca să se mute în spatele meu…. şi e mai scundă… i s-a părut mai uşor aşa”.. Nu o să uit niciodată mutra pe care a făcut-o…

-Apoi a venit tata şi i- zis să ne lase în pace… Vrei şi tu? o privesc şi-i întind ţigara.

Trage un fum…şi priveşte,iar,în gol.

-La ce te gândeşti acum?

-Ce?… Ah, la nimic,Maya…

-Sigur?… Cred că eşti prea fermecată de copacii mei… Îi voi şterge, doar ca să te uiţi la mine… Numai la mine… am zis şi am tras încă un fum..

-Maya,te-ai îndrăgostit  vreodată de un băiat?

-De ce mă întrebi?… Hm,nu cred… Nu ştiu decât să fiu îndrăgostită de tine .Mi-ai furat ani de experienţă, să ştii! am răspuns, râzând.

Dar ea nu râdea.

-Eşti în regulă?

-Da.

A răspuns sec şi a terminat ţigara .A mai luat una. A fumat-o. Parcă nu se mai oprea şi nu vroia să mă privească.

-Sara, eşti sigură că eşti ok? Am făcut ceva? Spune-mi…

-Nu te mai ruga de mine ,n-ai făcut nimic. E totul bine şi frumos.

-Sara,nu-mi mai răspunde aşa… Te iubesc şi-mi pasă şi nu vreau să fii supărată.

-Ţi-am spus că n-am nimic!

 A terminat de fumat şi s-a ridicat. M-a pupat pe obraz,iar pletele ei îmi acopereau faţa.

-Trebuie să ajung acasă. Mă bucur că te-am revăzut. Pa, Maya…

Atât a spus şi-a plecat, trântind uşa. Nu ştiu ce se întâmplă. Cred că am supărat-o cu ceva. A fost prea rece şi Sara nu e aşa. Mai bine spus, nu era. Sună ca un clişeu, dar… ne-am schimbat. 

V

by Sara

 

Stăteam și mă uitam la ea. Nu se schimbase prea mult. Tot așa rămăsese. Inocența încă o caracteriza. Oricine ar vedea-o nu ar putea spune că este o fire rebelă, că este o conglomerație de nonconformism datorat generației din care face parte și inocența-i specificăm înrădăinată încă din fragedă pruncie de ai ei părinți dogmatici.

Nu mai știa nimic despre mine. Credea că sunt tot Sara cea veche, cea boemă și gânditoate. Se înșela. Locul în care am fost și tot ce am văzut m-a schimbat, Nu mă mai puteam vedea la fel cum mă vede ea, cum eram eu înainte.

Am învățat să iubesc cu adevărat, nu să mă prostesc alături de prietena mea cea mai bună, să mă joc de-a relația, furișându-mă după blocuri ca să îi pot simți buzele sau să îi pot ridica tricoul pentru ca buzele și mâinile mele să îi poată atinge fugar sânii.

L-a, cunoscut pe el și asta mi-a schimbat viața. El m-a ajutat să văd lumea altfel, să o înțeleg exact așa cum era. L-am lăsăt însă în urmă, am plecat fără ca măcar să-i fi zis unde mă duc sau că nu mă voi mai întoarce nici o dată. De ce am făcut asta? Pentru că nu ar fi fost cale de izbândă. Aveam să nu ne mai vedem, și ceea ce acum puțin timp fusese o relație plină de pasiune și iubire, s-ar fi transformat în una platonocă și rece.  Aveam să nu îl mai văd nici o dată și totul datorită mamei mele.

Era o zi normală pentru el , dar nu și pentru mine. Urma să fie ultima zi în care îl voi mai vedea. Ploaia făcea orașul să pară murdat și trist, îl transforma într-un monstru urban cu fața peticita precum asfaltul străzii principale. Locul de întâlnire era o casă abandonată, undeva în spatele străzii principale. Acolo ne vedeam zilnic, vorbeam, râdeam uneori chiar făceam dragoste dăcă nici unul din noi nu era singur acasă.

Al vedea încet, lăsând ploaia să  se prelingă pe fața albă și ochii ochii să se închidă la fiecare briză răcoraosă. Frumoasa plaoie de vară! De cum l-am văzut am coborât din mașină și am sărit în brațele lui sărutându-l cu pasiune. Nu mai avea ce să facă. Forța și dorința mea îl acaparaseră făcându-l să se lase purtat de val și să îmi continuie jocul. Am ajuns amândoi goi în timp ce picăturile de ploaie se prelingeam pe corpul nostru, care odată cu primul geamăt de plăcere devenise unul.

Când totul se termină m-am așezat lângă el și mi-am aprins o țigară. Nici unul dintre noi nu a scos nici un sunet, Fusese prea frumos ca să necesite discuții. M-am ridicat la scurt timp, l-am sărutat și m-am urcat în mașină repede. În timp ce acceleram am putut auzi un tipăt puternic. Era el, țipa după mine…

– Sara! Ce faci? zise Maya.

– Ahh, scuze. Mă gândeam la ceva… Ce spuneai?

– La ce?

IV

by Maya

 

M-am simțit ciudat. Nu am mai văzut-o de mult timp și iată-mă, lângă ea. Miroase a căpșuni, chiar și când nu poartă parfum. N-am înțeles niciodată de ce, dar îmi place.

Îmi aprind o țigară și nu am curajul să vorbesc. E prostesc.

-Maya, ce-ai mai făcut?

-Nimic interesant. M-am gândit la pactul nostru… răspund, respirând rar, bucurându-mă că a spart tăcerea. Și încerc să gândesc. Nu-mi trece nimic inteligent prin minte de ceva vreme.

-Pentru că nu te-ai străduit. Te-ai schimbat? , mă întreabă, privindu-mă ca pe un experiment. Sunt sigură că te-ai schimbat.

-Probabil…

Tăcerea se lasă iar și fumul urcă spre cer iar vântul îl schimbă. As spune că așa am fost noi… Duse de vânt, urcând spre cer din colțuri întunecate. Și-a aprins si ea o tigară.

-Nu știam că fumezi, asta e sigur o dovadă ca nu mai ești la fel.. Și ai părul mai lung. Îmi place părul tău! spuse,cu un zâmbet frumos care mă înțepa în adâncul ființei.

-Ai fi vrut să rămân la fel?…

-Aș…

-Nu răspunde… De ce vorbim ca și cum am fi niște străini? am întrerupt-o, aproape țipând. Sara,ne învârtim în cerc. Îți voi spune de o mie de ori că te iubesc și tu ce o să faci? …Doamne, o să mă crezi isterică …Mă crezi deja, ce spun eu… Sunt o nebună, ar trebui să-mi spui să mă calmez… Ce fac aici, Sara?…

M-a privit tăcută, în timp ce izbucnisem. Țipam și cred că am avut noroc că strada era aproape goala. Nu aș fi vrut să mă audă nimeni. M-a luat de mână si m-a strâns în brațe. Apoi și-a lipit buzele de fruntea mea.

-Nu ești isterică, nebună… Ești Maya… Maya mea …Și eu te iubesc,bine?… Hai,să mergem în parc.

Nu-mi venea să cred cu cât calm a reacționat. Oare cine s-a schimbat, dintre noi două

Drumul spre parc a fost câ se poate de ciudat. Arătam spre diverse clădiri și diverși oameni,  ne-am oprit ca să luăm covrigi. Am râs de reclamele idioate de pe panourile imense și am trecut pe roșu, în căutarea adrenalinei care venea prin glume prostești. Exact ca-n vremurile bune. Dar totuși, simt că lipsește ceva, ceva unic, care nu mai e. Poate anii au șters “elementul X”… Sau poate am crescut și este normal să pierdem ceva în timpul procesului de maturizare. Dar se naște încă o întrecare… Oare ne-am maturizat prea mult?

De ce îmi pierd timpul cu întrebări stupide? De ce nu mă bucur de momentele pentrecute cu ea?

-Maya, de ce filozofezi atât? Nu te bucuri că ești cu mine?

-Bineînțeles. Nu te las să mai pleci.

-Oricum nu mai aveam de gând. Acum, ia spune-mi. Ce am pierdut în toți anii ăștia?

A readus totul la normal. Ce era în capul meu?

-Am decis să merg la facultate. Poate ceva legat de artă. Sau undeva la jurnalism…

-Știu că-ți place să scrii. Mi-e dor de poeziile tale. Ahh, cum era… “Vântul pleacă fără noi…” spuse, concentrându-se…

-“Prin locuri fără ploi…”

-“și noi rămânem goi.”

-“Era doar vântul pentru noi.”

-Era a doua poezie pe care ai scris-o. Și toți spuneau că-i proastă! a spui râzând cu poftă, așa că am urmat-o.Până și Popescu…

-De franceză?

-Da… A spus: “Maya, e cea mai proastă compoziție! Dacă aș traduce-o în franceză ar suna mai bine, dar o asemenea ‘operă’ nu merită tradusă!”

-N-am înțeles niciodată ce avea cu noi. Poate bănuia ceva… am zâmbit cu subînțeles.

Nu are rost să descriu ce s-a întâmplat. Ne-am sărutat, ne-am plimbat și ne-am adus aminte de toate clipele trecute. Am țipat ca să auzim ecoul iar apoi am mer la mine acasă. A fost frumos. Și va mai fi.

III

by Maya

 

Am urcat scările încet .Nu vroiam să grăbesc momentul în care o voi revedea. Aș fi stricat totul dacă aș fi alergat și, de altfel, nu-mi place sunetul pașilor pe scările reci de piatră.

Locul ăsta i se potrivește, într-un sens bun. Sara a fost pentru mine o persoană solitară, ascunsă și unică. Un mister care și-ar pierde farmecul dacă ar fi dezlegat. Așa cum s-ar întâmpla și cu casa asta.

Îmi amintesc și acum ziua în care ne-am cunoscut. Stătea sub un copac mare, în curtea școlii, cu căștile în urechi. Mă gândeam că e frumoasă. Părul roșu de foc îi încadra fața alba, iar ochii albaștri priveau în gol. Dădea ușor din cap. Îmi amintesc că încercam să ghicesc ce ascultă, în timp ce parcurgeam cei câțiva metri dintre noi.

Am întrebat-o dacă vrea să-mi arate împrejurimile. Tremuram și mă intimida atitudinea ei, încercarea de a mă respinge. Nu i-am spus pâna acum, dar m-am îndrăgostit de ea de când am văzut-o. Nu stiu cum să explic, dar ceva îmi spunea că  îmi aparține. Am trecut cumva de “armura” ei și am chemat-o să doarmă la mine în seara aceea.

A fost o noapte magică, deși nu s-a întâmplat nimic. Am adormit înaintea ei și am visat că mă privea. Poate nu a fost vis…

A doua zi,am devenit ceea ce simțeam că trebuie să fim. Mai mult decât prietene. Mai mult decât iubite. Eram deja un tot. Nu mai exista Sara sau Maya. Doar eu și ea.

Am ajuns și ea mi-a deschis usa. I-am sărit în brate. Nu am așteptat să mă salute,știam că un sărut va fi de-ajuns.

Nu vreau să-i dau drumul, ci să o strâng în brațe până când carnea i se va lipi de a mea.Poartă rochia roșie. Stie că-mi place. Nu s-a schimbat deloc, același par rosu si ochii la fel de albaștri ca întotdeauna.

Secundele nu mai trec și mi se pare că sfidăm însuși timpul. Îmi plăcea să-i spun “Timpul va trece pe lănga noi și nu o să ne dăm seama…pierdem viața când suntem împreună“.

S-a smuls din strânsoarea cu care o imobilizasem și a închis ușa.

-Maya…

-Nu vreau să spui nimic… Te-am atacat, dar simțeam că trebuie să te sărut, nu m-am putut abține… Nici nu știi cât mi-ai lipsit… Cât a trecut?

-Maya…

-..un an… Și nu te-am văzut deloc… Îmi pare rău și știi că…

-Maya…

-…am vrut să te sun. Mi-era teama că nu o să mă recunoști la telefon… Și așa a fost. Tu…

-Maya,încetează. Nu vreau să-ți intrerup discursul, dar cred că avem lucruri mai bune de făcut. Ia loc pe ceva…oriunde găsești. Cred că ar trebui să-ți ofer ceva. Cafea? Apă?

-Ai apă în…casa asta? am încercat să glumesc.

A zâmbit și mi-a adus un pahar cu apă.

-Și lămâia?

-Vai, tu ,vrei și lămâie…

-Mi-ai lipsit.

-A trebuit să plec. Nu a fost decizia mea.

Simt că mă analizează și nu mă deranjă. Mi-e poftă de buzele ei. Îmi amintesc cum ne ascundeam în vreun colț sau în vreo scară și profitam de momentele în care puteam fi singure.

-Maya, mă asculți?

Aproape că a țipat si m-a trezit din visare.

-Cum spuneam, nu vreau să vorbim aici. Nu e un loc potrivit pentru amândouă. Ce zici dacă mergem în parc?

-Da…Să mergem. Ai mașina?

-Nu…Luăm un taxi, Maya ,e simplu.

-Chill..Hai să mergem pe jos! Nu-ți mai plac plimbările noastre?

Se uită la mine amuzată. Am alergat spre hol si i-am luat paltonul. Știam că va accepta. Și cred că ea știe că eu știu. Ne citim gândurile.