by Maya
-La ce? am întrebat-o, simţind că nu mai e atentă. La ce te gândeşti, Sara?
-Îmi place camera ta. E frumos aici… Întotdeauna mi-a plăcut verdele… Şi copacii pictaţi, care continuă pe tavan… Cred că m-am pierdut pentru o vreme…
-Şi mie mi se întâmplă… am zis şi m-am pierdut şi eu în ochii ei.
M-am întors cu spatele la ea şi am căutat pachetul de ţigări… Căzuse în timp ce ne băteam cu perne. Ştiu că e ceva pueril, dar obişnuiam să facem asta destul de des. Apoi,ne sărutam, obosite şi transpirate…
-Îmi amintesc … când ne-a prins mama!
-Maya, ştii că am scăpat… Şi nu a zis nimic. Şi de ce ar fi spus?
-Se uita ciudat. Mi-era frică… am zis, schiţând un zâmbet inocent.
-I-am spus: “doamnă, încerca să-mi prindă lănţişorul şi era prea obosită ca să se mute în spatele meu…. şi e mai scundă… i s-a părut mai uşor aşa”.. Nu o să uit niciodată mutra pe care a făcut-o…
-Apoi a venit tata şi i- zis să ne lase în pace… Vrei şi tu? o privesc şi-i întind ţigara.
Trage un fum…şi priveşte,iar,în gol.
-La ce te gândeşti acum?
-Ce?… Ah, la nimic,Maya…
-Sigur?… Cred că eşti prea fermecată de copacii mei… Îi voi şterge, doar ca să te uiţi la mine… Numai la mine… am zis şi am tras încă un fum..
-Maya,te-ai îndrăgostit vreodată de un băiat?
-De ce mă întrebi?… Hm,nu cred… Nu ştiu decât să fiu îndrăgostită de tine .Mi-ai furat ani de experienţă, să ştii! am răspuns, râzând.
Dar ea nu râdea.
-Eşti în regulă?
-Da.
A răspuns sec şi a terminat ţigara .A mai luat una. A fumat-o. Parcă nu se mai oprea şi nu vroia să mă privească.
-Sara, eşti sigură că eşti ok? Am făcut ceva? Spune-mi…
-Nu te mai ruga de mine ,n-ai făcut nimic. E totul bine şi frumos.
-Sara,nu-mi mai răspunde aşa… Te iubesc şi-mi pasă şi nu vreau să fii supărată.
-Ţi-am spus că n-am nimic!
A terminat de fumat şi s-a ridicat. M-a pupat pe obraz,iar pletele ei îmi acopereau faţa.
-Trebuie să ajung acasă. Mă bucur că te-am revăzut. Pa, Maya…
Atât a spus şi-a plecat, trântind uşa. Nu ştiu ce se întâmplă. Cred că am supărat-o cu ceva. A fost prea rece şi Sara nu e aşa. Mai bine spus, nu era. Sună ca un clişeu, dar… ne-am schimbat.
Eclatanță 